__

 

Astazi, sarbatorind pe Sf. Ioan Botezatorul, gandurile noastre se indreapta catre schitul romanesc Prodromu, din muntele Athos. Un loc de continua practica a introspectiei, perfectionarii si ridicarii interioare prin modestie si desubiectivare; un spatiu  gazduind tot atatea dialoguri interioare cu  si despre Dumnezeu si tot atatea permanențe in marturisire pe cati vietuitori are.

Este locul in care duhovnicul matematician si filosof, parintele Petroniu Tanase indeamna la infranare si curatie, aratand modelul de traire al Sf Ioan Botezatorul cel ce l-a vestit prin cuvant si fapta pe Mantuitorul Nostru Iisus Hristos.

Prin scrierile sale duhovnicul athonit ne recomanda a ne afla in actiuni prin care sa ne asumam si sa punem in practica binele si faptele orientate in scopul inaltarii spirituale. Sfintia sa indica pericolele delasarii, neinfranarii, orientarii  catre distractii  ce conduc la deteriorarea trupeasca.   Prin lancezire sau suprasolicitarea cu stimuli senzoriali  se instaleaza mai intai dezorientarea, irosire a resurselor si calitatilor daruite noua, urmata de destramarea sufleteasca. Resursele interioare sunt  canalizate astfel catre preocupari ce nu cresc competentele si integritatea sufleteasca ci servesc placerilor si patimilor proprii.

 

Acelasi parinte induhovnicit, sfintia sa ierom. Petroniu Tanase indemna sa realizam demersurile interioare cu scopul de a-l creste pe Hristos in noi, concomitent cu diminuarea anvergurii omului care am fost pana la fiecare moment al stradaniei noastre interioare. El arata astfel ca nu putem creste in puterea de daruire, bunatate si blandete decat cu smerenie, inversand prioritatile noastre, judecand mai putin, dorind mai putin pentru noi  din cele lumesti.

Dezvoltarea noastra pe verticala ar trebui sa primeze celei pe orizontala. Preocuparea noastra ar trebui sa fie nu spre a urmari comfortul, acumularea de obiecte si petrecerea timpului prin activitati de divertisment.

Atentia poate fi astfel indreptata catre cresterea calitatii sentimentelor si gandurilor noastre. Rugaciunea nu este doar o preocupare isihasta, ea este utila oricarei persoane pentru ca ea orienteaza gandurile noastre catre Dumnezeu si sfinti, luand distanta de realitatea cotidiana si urmand alte repere de moralitate decat cele oferite de contemporaneitate. In acest mod demersurile noastre interioare nu sunt singulare, ci bine insotite si protejate.

Trimitem obstii schitului  Prodromu gandurile noastre de pretuire si insotirea in rugaciune.