__

 

Astazi, sarbatorind pe Sf. Ioan Botezatorul, gandurile noastre se indreapta catre schitul romanesc Prodromu, din muntele Athos. Un loc de continua practica a introspectiei, perfectionarii si ridicarii interioare prin modestie si desubiectivare; un spatiu  gazduind tot atatea dialoguri interioare cu  si despre Dumnezeu si tot atatea permanențe in marturisire pe cati vietuitori are.

Este locul in care duhovnicul matematician si filosof, parintele Petroniu Tanase indeamna la infranare si curatie, aratand modelul de traire al Sf Ioan Botezatorul cel ce l-a vestit prin cuvant si fapta pe Mantuitorul Nostru Iisus Hristos.

Prin scrierile sale duhovnicul athonit ne recomanda a ne afla in actiuni prin care sa ne asumam si sa punem in practica binele si faptele orientate in scopul inaltarii spirituale. Sfintia sa indica pericolele delasarii, neinfranarii, orientarii  catre distractii  ce conduc la deteriorarea trupeasca.   Prin lancezire sau suprasolicitarea cu stimuli senzoriali  se instaleaza mai intai dezorientarea, irosire a resurselor si calitatilor daruite noua, urmata de destramarea sufleteasca. Resursele interioare sunt  canalizate astfel catre preocupari ce nu cresc competentele si integritatea sufleteasca ci servesc placerilor si patimilor proprii.

 

Acelasi parinte induhovnicit, sfintia sa ierom. Petroniu Tanase indemna sa realizam demersurile interioare cu scopul de a-l creste pe Hristos in noi, concomitent cu diminuarea anvergurii omului care am fost pana la fiecare moment al stradaniei noastre interioare. El arata astfel ca nu putem creste in puterea de daruire, bunatate si blandete decat cu smerenie, inversand prioritatile noastre, judecand mai putin, dorind mai putin pentru noi  din cele lumesti.

Dezvoltarea noastra pe verticala ar trebui sa primeze celei pe orizontala. Preocuparea noastra ar trebui sa fie nu spre a urmari comfortul, acumularea de obiecte si petrecerea timpului prin activitati de divertisment.

Atentia poate fi astfel indreptata catre cresterea calitatii sentimentelor si gandurilor noastre. Rugaciunea nu este doar o preocupare isihasta, ea este utila oricarei persoane pentru ca ea orienteaza gandurile noastre catre Dumnezeu si sfinti, luand distanta de realitatea cotidiana si urmand alte repere de moralitate decat cele oferite de contemporaneitate. In acest mod demersurile noastre interioare nu sunt singulare, ci bine insotite si protejate.

Trimitem obstii schitului  Prodromu gandurile noastre de pretuire si insotirea in rugaciune.

 

 

 

 

botezul-domnului

Botezul Ortodox – primatul intalnirii omului cu Dumnezeu

Integritatea si echilibrul fiintei umane se restaureaza prin legatura, comuniunea cu Parintele sau, cu Cel ce il reintregeste, il hraneste pe de-a intregul si il poate sustine in orice imprejurare.

Pentru ca suntem in mare parte apa si respiram cer, Cel al carui chip il purtam ne-a oferit comuniunea cu El prin botez.

Pentru aceasta a fost mai intai El insusi botezat. Hristos a facut mai intai cu Sine ceea ce a dorit, din dragoste, sa faca impreuna si pentru noi.  S-a aratat atunci asa cum este, persoana a Sfintei Treimi, revelandu-se si  lucrarea mantuitoare a Acesteia. S-au sfintit atunci apele si s-a aratat in acelasi timp prezenta Duhului Sfant la botezul credinciosilor.

Botezul ortodox este momentul care prilejuieste infaptuirea acestei unice taine; fiinta umana este restaurata si intoarsa la ipostaza sa originara.

 

Din Teologia Dogmatica , vol. 3, prof. pr. Dumitru Staniloae  

Prin Taina Botezului devine fiecare membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui cu Hristos, iar prin celelalte Taine se accentueaza si mai mult sau se restabileste unirea membrilor Bisericii cu Hristos, Capul ei, întarindu-se unitatea Bisericii, sau se acordă unor persoane harul savarsirii Tainelor, a propovaduirii cuvantului si a pastrarii lui neschimbate, sau harul necesar altor raspunderi, casatoriei si restabilirii sanatatii.

Harul nefiind decat lucrarea lui Hristos, savarsitorul lor nevazut este Hristos. Tainele tin seama de legatura intre suflet si trup si de faptul ca sufletul e deschis lui Dumnezeu, iar in Hristos aceasta deschidere a umanitatii spre Dumnezeu si-a atins nivelul maxim. Hristos atinge prin lucrarea Lui trupul nostru, dar aceste atingeri se adancesc in sufletul nostru.

Prin botez omul este ca un nou-nascut, dar in alt plan: in planul vietii comune cu Hristos. Existenta lui are acum o alta temelie si o altă miscare; ea e intr-un fel enipostaziata in Hristos, desi nu pierde libertatea de a se desparti de El. Dar paradoxul este ca cel botezat ramane totodată acelasi subiect. Botezul nu produce nasterea unui om care n-a mai fost, ci nasterea din nou a aceluiaşi (Tit 3, 5), adică a unui om care a existat si inainte. Dar pentru ca omul nascut a doua oara sa nu se adauge celui dinainte, trebuie ca omul cel vechi sa moara. Nasterea lui din nou urmeaza mortii omului nascut inainte din trup.

 

Un Cuvant despre Botezul Domnului al parintelui profesor Dumitru Staniloae poate fi audiat pe link-ul

http://acvila30.ro/cuvant-despre-botezul-domnului-al-parintelui-dumitru-staniloaie/

 

___

img_2066

 

Dintr-o convorbire recenta cu ieromonahul Pamvo de la schitul Radeni retinem amploarea pe care a luat-o distanta dintre trairea autentica crestina si forma institutionalizata ce o incadreaza pe aceasta.

Reamintim un articol relevant pe aceasta tema, o comunicare a Mitropolitului de Nafpakos, Ieroteos Vlahos care ofera o perspectiva asupra unor curente teologice ce alimenteaza acest fenomen, redata in linkul de mai jos.

http://www.pemptousia.ro/2015/11/criza-teologica-in-viata-de-zi-cu-zi-a-bisericii/

Indepartarea de Hristos duce la o cautare si focalizare asidua pe surogate din realitatea contemporana, la crearea unor modele de gandire si simtire teologica ce se vor adaptate acestor timpuri, pentru a comunica poate mai bine si persuasiv maselor, din ce in ce mai eterogene si provenind din alte contexte culturale.

In cazul in care nu am lua in discutie urmarirea unor scopuri mercantile si de cu totul alta natura decat cele autentic crestine, dorinta unor teologi de a aduce o nota personalizata si sofisticata abordarilor teologice care sa justifice deschideri catre alte planuri si modele de  comuniune cu Dumnezeu, este un semn al vanitatii si eresului ce s-a strecurat in propriul mod de a gandi si trai pentru Hristos.

Din preocuparea pentru modalitatile de a comunica si beneficiile subsidiare ale acestor discursuri si demersuri actuale in plan teologic, mare parte din teologii ortodocsi, fie ei clerici sau mireni, uita voluntar ori involuntar ceea ce au de transmis – modelul hristic.

 

 

__

img_2095

Trimitere la o lectura din scrierile prof. pr. Dumitru Staniloaie – Despre responsabilitatea crestina

Omul este cuvant si fapta, expresie si actiune. Acestea il reveleaza si il marturisesc. Si este astfel, dupa chipul si asemanarea Lui: cuvant, creator mai intai de sensuri , semnificatii si fapta  atingand sensurile si implinind semnificatiile.

 

http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Dumitru-Staniloae/Dumitru%20Staniloae%20-%20Responsabilitatea%20crestina.pdf